Bogdan Mitrea, fundașul care a egalat FCSB în minutul 88 al meciului cu U Cluj are o poveste formidabilă. O poveste a unei cariere pline de dezamăgiri și greutăți. A ajuns să-și împlinească primul vis al copilăriei abia la 36 de ani. Acela de a juca pentru Universitatea Cluj. Asta pentru că clubul unde și-a făcut junioratul l-a alungat în ligile inferioare la 19 ani.
A fost respins până și în Liga a 4-a, a jucat pe 200 de lei pe lună și s-a gândit să plece la muncă în Italia, după ce ajunsese să stea în condiții mizere, la Bihorul Beiuș.
După aproape 5 ani în care s-a chinuit și s-a încăpățânat să rămână fotbalist, Mitrea a fost descoperit de Leo Grozavu și apoi „cizelat” de Gică Hagi, iar cel poreclit „Topor”, după ce s-a călit în ligile inferioare, a ajuns să marcheze în echipa națională și să joace preliminarii de Champions League cu FCSB, pe terenul lui Manchester City.
Mitrea și-a spus impresionanta poveste pentru ProSport și a răspuns acuzelor pe care Mihai Stoica i le-a adus, după FCSB – U Cluj 2-2.
Bogdan, cum faci de marchezi aproape mereu cu FCSB?
Nu știu (n.r. râde). Se nimerește. Chiar am ratat și un penalty împotriva lor. Puteam să am mai multe goluri. De obicei când joc cu fostele echipe e o motivație în plus să le demonstrez niște chestii. Nu mă bucur excesiv. Nu înseamnă că am ceva cu ei. E o chestie frumoasă. Și când joci cu un prieten îți dorești să câștigi. Hagi avea o vorbă: „Ca să te respecte trebuie să-i bați”.
Ce revanșă ai de luat cu FCSB? Ce te-a deranjat? Mihai Stoica te-a atacat după această declarație.
Nu vreau să intru în discuții. Era un simplu interviu. Nu cred că a fost deplasată declarația. Îi doresc multă sănătate. Dacă asta e părerea lui, foarte bine. Nu vreau să intru în discuție cu el. Eram „la cald”, era o întrebare că am mai marcat cu FCSB și am spus că e o mică revanșă. Plăcerea mea să marchez. Dacă era ceva răspundeam de mult. Eu am trecut prin ce au trecut și alții la FCSB. E o situație altfel la FCSB. Dacă era ceva special probabil se auzea de atunci. Crezi că nu aș fi cel mai fericit acum dacă aș da gol și cu Sepsi? Sau cu Craiova. Am marcat și cu Farul… Este satisfacția mea.
Tremurai la încălzire la FCSB, cum a spus Mihai Stoica?
Nu, chiar nu vreau să comentez. Sunt la o vârstă la care nu mă mai deranjează nimic. E părerea lui. Poate nu le-a căzut bine. Dacă a fost interpretată greșit e altceva. Dacă aveam ceva împotriva lor, la cât de multe interviuri am dat, aș fi zis o grămadă de lucruri.
De ce n-ai jucat mai mult la FCSB? Te-ai lovit de decizia patronului?
Conjunctura. Dacă te uiți a fost și declarația lui nea Gigi care a zis că nu fac față. Alții de ce n-au reușit? Alți 50 de jucători care au fost pe acolo. Poate e și vina mea și a altora. Nu știu. Au trecut 7 ani și nici nu mă mai gândesc la asta. N-a fost să fie. Degeaba dai doar în club. Posibil să nu mă fi integrat eu. Presiune? Eu nu am simțit. Dacă asta e părerea lui, e problema lui. Cine joacă fotbal știe că dacă mergi la o echipă nouă ai nevoie de timp, de meciuri. Sunt rare cazurile când intri și joci foarte bine. Și în aceste cazuri ai un moment de cădere. Dacă nu are răbdare cu tine e greu ca jucător să-ți arăți adevăratul potențial. Aici vorbesc în general. Nu vreau conflict cu nimeni. Nu văd rostul. Eu nu sunt genul ăsta.
Golul preferat?
Ca importanță, cel de la națională. Dar am dat și cu Dinamo, când eram la Viitorul, împotriva FCSB când i-am bătut cu Craiova. În străinătate a marcat tot așa goluri în meciuri importante, în Cipru, în Slovacia, câte unul din lovitură liberă. Ca frumusețe cred că acolo au fost.
La națională ai dat gol dar apoi n-ai mai fost chemat. De ce crezi că a fost așa?
Nu știu. Știi cum e cu naționala? Am ajuns târziu și să debutez. Am fost considerat mereu jucător bătrân. La 25 de ani am debutat la Liga 1 și tot așa: „jucător bătrân”. La 26-27 de ani am fost prima dată la națională. Aș fi putut juca atunci. Am fost convocat, dar nu debutasem. Era echipă mult mai bună, înțelegeam momentele acelea. Când am debutat, la 33 de ani, eram considerat bătân.
Dar am 36 și mă simt foarte bine. Nu știu de ce n-am mai fost chemat, dar nu e o problemă. Important e că am debutat. Aveam o urmă de regret că nu apucasem să debutez. Eu mereu am spus că în carieră mereu mi s-a dat târziu șansa, dar am „gustat” din toate câte puțin. Nu am putut să joc ani de zile în națională, asta poate era o urmă de regret. Eram considerat gata, nu eram văzut un jucător de viitor. Sunt foarte mulțumit de cum a evoluat totul. Ținând cont că trebuia trial să intri la U Cluj, la 19 ani. Nu te vedea nimeni. Du-te caută echipă să dea bani pe tine… Știu prin ce am trecut. Sunt bucuros pentru ce am realizat.
Ciudat să ajungi la 36 de ani să joci prima dată pentru U Cluj, tu care ești crescut de U Cluj. Cum de nu ai ajuns la echipa mare după juniorat?
Ciudat, dar și frumos. Pe final să joc la U Cluj… Mereu îmi doream, dar nu știam când. Au mai fost discuții acum vreo 4 ani, dar s-a pierdut barajul cu Hermannstadt și nu s-a mai concretizat. Știam că se va ajunge aici.
După juniorat ai plecat în Liga 4?
Prima oară în Liga 3 și apoi Liga 4. Am făcut un meci amical juniorii cu echipa de Liga 2 și ne-a zis cine era în conducere atunci că nu facem față și ne-a trimis pe unde am putut. Așa s-a făcut selecția. Erau alte priorități atunci și nu erau văzuți juniorii ca o afacere.
Te-a durut atunci acea decizie?
Ooo, și încă cum! Eram familia care trăgea să mă las, că ce fac cu viața mea. Nu prea eram plătit. Dar era un grup frumos la Liga 4 cu fotbaliști refuzați de U Cluj și am învățat multe de la ei. Chiar aveam ce să învăț. A fost ambiția mea să continui să trag de mine și să demonstrez. Când mi s-a spus să renunț nu puteam după 7-8 ani de fotbal să mă apuc de muncă. Pentru că asta trebuia. M-am ambiționat, am tras de mine.
Am fost cel mai greu moment din carieră?
Da, printre altele. Când ești refuzat nu e un sentiment plăcut. Și mi s-a întâmplat refuzat la juniori. Apoi în Liga 3 mi-am luat ghetele și am plecat acasă de la Bihorul Beiuș. Stăteam sub stadion, fără baie, fără bani și mâncam într-un bar cu bețivi. Era vai de capul nostru. Nu am rezistat, nu puteam să joc și am plecat acasă.
Te-ai lăsat de fotbal atunci o perioadă.
Câteva luni. Am zis să îmi găsesc ceva pe lângă Cluj. Apoi, când am plecat la Liga 4, la Minerul Iara, să-mi zică că nu pot să mă țină, că nu sunt ce trebuie. M-am rugat să mă țină și am rămas pe 200 de lei pe lună. Și în 6 luni mi-a făcut salariul 1000 de lei.
De acolo lucrurile au mers în bine. De multe ori le zic copiilor că la 18-19 ani e pasul cel mai greu. Nu contează unde, dacă poți să joci meci de meci, chiar și la diviziile inferioare, să mergi acolo să joci. Pe mine m-au ajutat acele jocuri.
Ce urma să faci dacă te lăsai de fotbal?
Plecam în Italia. Îl aveam pe fratele meu acolo și cam asta era direcția.
Și te-ai mai lăsat o dată?
După ce am terminat cu ei, cu Iara, după 4 ani și jumate. Mi-au zis să-mi caut echipă. Aveam 22 – 23 de ani și mi-au spus că pot să plec la echipa care dă 5.000 de euro pe mine. Cine dă 5.000 de euro pe mine la Liga 3? Și atunci m-am lăsat și mi s-a oferit o probă de joc. Leo Grozavu, căruia o să-i mulțumesc mereu, i-a plăcut de mine și ne-am întâlnit la un fotbal pe sintetic, iar când s-a dus director sportiv la Poli Iași m-a luat la o probă de joc. Am semnat cu Poli Iași, eram în Liga 2 și am promovat în acel sezon.
Apoi a urmat o carieră cu 4 echipe în străinătate, cu jocuri la FCSB, Universitatea Craiova, Viitorul.
Erai atât de dur?
Trebuia să reușesc cumva. Am fost umilit de multe ori, în Liga 3, Liga 4. Ce condiții erau, nu are rost să vorbim. Nivelul, fel de fel de antrenori care nu te tratau ca pe un fotbalist… Am tras de mine. M-a întărit acea perioadă și la Liga 1 e o plăcere pentru mine.
Erau momente când alții se plângeau de echipament sau alte lucruri și eu nici nu băgam în seamă. Erau alte intrări la Liga 1. Am fost poreclit așa la Viitorul. Îi loveam destul de tare, dar m-a cizelat domnul Hagi și mi-a zis că nu mai e cazul să intru așa.
Ce antrenor ți-a plăcut cel mai mult?
Hagi. El e cel mai bun. Un geniu. M-a și ajutat când aveam nevoie. Da, după Leo Grozavu și Marius Baciu la Iași, el m-a ajutat cel mai mult când m-a luat la Viitorul. M-a și învățat multe lucruri. Făcea ședințe cu mine și îmi explica. Nu-mi venea să cred când mă uitam la el. Numărul 10 de la echipa națională îmi explica lucruri de fundaș.
Despre Sabău ai spus că v-a dat o direcție. La ce te-ai referit?
Ne-a adus pe toți pe același drum să avem un stil de joc, o identitate. Fără să dau în Toni Petrea, cu domnul Sabău este o chimie super bună. Se creează așa un stil al nostru. Ne place, ne simțim bine și avem jucătorii necesari pentru a juca ce ne cere.
Aveți atâta experiență. Puteți ajunge în play-off?
Noi asta vrem, asta sperăm. Clar sunt momente când te descurajează anumite rezultate, dar sperăm la asta.
Nistor și Chipciu ar merita să joace la echipa națională?
Da, normal! Părerea mea este că jucătorii cei mai în formă trebuie să fie la națională mereu. Naționala are nevoie de rezultate imediate, nu peste 5 ani sau 10 ani. Nu să schimbi toată echipa, un nucleu trebuie să existe, dar jucătorii în formă trebuie chemați. Degeaba iei un jucător acum, care este bun la anul. Așa cred eu că ar trebui să fie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER